Articolele Mele (o invitatie la conversatii si dezbateri)

A colabora mai bine, inseamna sa faci din invatare un proces colectiv

with 2 comments

Cei mai buni campioni vin din scolile unde elevii si sportivii exerseaza cel mai mult intre ei si isi sunt unii altora parteneri responsabili de invatare. In cele mai performante si respectate scoli, sportivii nu sunt responsabili doar pentru dezvoltarea lor individuala, dar si pentru calitatea spatiului din care ei fac parte: respectarea regulilor de catre ceilalti colegi, seriozitatea cu care ceilalti se implica, sprijin dat in procesul de invatare al celorlalti, atitudinea cu care cer ajutorul colegilor de practica. Astfel, unul dintr-o suta are cel putin o sansa sa ajuga campion, ceilalti castigand si ei enorm, modelandu-si caracterul si valorile care tin de responsabilitate si co-responsabilitate, colaborare si sprijin, parteneriat, respect si onestitate.

“There are five fundamental qualities that make every team great: communication, trust, collective responsibility, caring and pride. I like to think of each as a separate finger on the fist. Any one individually is important. But all of them together are unbeatable. Mike Krzyzewski, basketball coach”, numit de Sports Illustrated „Sportsman of the Year”, in 2011.

Oare acest lucru nu s-ar aplica si in viata de business, atat in companiile private cat si in institutiile publice? Imaginati-va un CEO care nu stie cum sa faca parte din propria sa echipa executiva si nu exista niciun proces colectiv de invatare in interiorul acestui grup – cat de fragmentat se construieste sistemul la acest nivel si cat de fragmentata va ajunge organizatia pe care o conduce? Pentru ca principiile pe care acesta le modeleaza si le transmite in toata compania sunt individualismul (“eu am cea mai buna solutie, pentru ca am pozitia cea mai inalta”), izolarea (“nu am nevoie de ajutor – sunt puternic si trebuie sa arat ca fac singur fata dificultatilor”), lipsa de transparenta si de onestitate cu sine (“cum pot mima si pretinde cel mai bine – chiar si fata de mine, ca sunt invulnerabil?”) sau favoritismul si rivalitatea interna.

De-fragmentarea si asamblarea sistemului, a face ca elementele lui sa colaboreze si sa functioneze mai bine impreuna, se bazeaza pe calitatea proceselor colective de invatare si modelarea valorilor constructive in spatiul public. Astfel, in salile de curs participantii insisi (nu trainerul sau facilitatorul) trebuie sa fie responsabili de calitatea prezentei, atitudinii si contributiei colegilor din sala: de la punctualitatea in diverse momente ale zilei, la modul de implicare in activitatile practice, la concentrarea pe ceea ce se lucreaza sau in debriefing. Observarea si notificarea in plen a tiparelor de invatare ale colegilor sau ale grupului (ca intreg) trebuie sa fie pe “to do”-ul rolului de elev al fiecarui participant, indiferent de natura cursului.

Filozofia unui antrenor

Rugby-ul este cunoscut si el ca unul din cele mai potrivite sporturi in care jucatorii isi educa pe langa abilitatile necesare si o atitudine matura despre viata, invata sa colaboreze,  sa se sprijine reciproc, sa se respecte intre ei si sa-si respecte concurentii, sa onoreze regulile jocului. In vara lui 2009 filmul “Invictus” (povestea succesului nationalei de rugby a Africii de Sud la un turneu final al campionatului mondial) mi-a atins o coarda neglijata, dar sensibila, privind indatoririle mele de membru al comunitatilor din care fac parte, iar in decembrie 2010, Craciunul pe care l-am petrecut in orasul meu natal Tecuci, a reinviat ecourile unor realitati pe care le stiam din copilarie: orasul este unul cu traditie si performanta in sportul de rugby. Cateva nume foarte cunoscute au crescut sau au trecut intr-un fel sau altul prin clubul local in anii ’60 – ’80. De-a lungul intregului an 2011, m-am apropiat incet si cu respect, de unul din antrenorii de acum ai sectiei de rugby de juniori a scolii sportive, fost si el jucator in perioada cu cea mai buna echipa locala, Genu Popa.

In timp ce lucram la acest articol l-am sunat si l-am intrebat in ce spirit ii creste pe cei mici – elevii pe care i-am vazut si eu anul asta la antrenamente si in turnee. Iata ce mi-a scris intr-un scurt email: “Jocul de rugby este sport de echipă și, prin principiile care îl guvernează, principii care sunt specifice doar acestui joc, educă sportivii încă de când fac primii pași pe terenul cu H-uri, în spiritul muncii în echipă, al responsabilității față de sine, față de coechipieri, atât în teren cât și înafara acestuia. Există în jocul de rugby, prin spiritul de fair-play specific lui, o responsabilitate față de partenerul de întrecere, care este adversarul. Si cred că toată lumea a văzut și a apreciat gestul unui jucător de rugby, ajutându-și adversarul accidentat să se ridice, după ce el însuși l-a placat! Ambiția și tenacitatea, dorința de a-l respecta si a fi mai bun decât partenerul de întrecere, de a-și depăși propriile posibilități, sunt doar câteva din ingredientele care ajută copiii să devină învingători atât în teren, cât și în afara terenului, adică în viață.”

Ce lectii putem duce in business

Ce putem face fiecare din noi, pentru a transforma procesele de invatare in care suntem implicati, din unele individuale in unele colective – pentru ca spatiul public este cel care te dezvolta cu adevarat. Fie ca esti CEO sau “front-line-manager”, sedintele pe care le ai cu echipa pe care o conduci (echipa executiva a organizatiei sau membrii specialisti) sunt in aceeasi masura principalul mijloc fie pentru consolidarea principalelor procese de lucru, fie pentru distrugerea lor. Balanta se va inclina catre o directie sau alta in functie de calitatea leadershipului tau.

  • Astfel, membrii echipei alaturi de managerul lor, trebuie sa-si aloce timp sa invete impreuna chiar pe parcursul sedintelor uzuale (adica in realitatea de zi-cu-zi) cum sa aiba incredere unii in altii – jucatorii de rugby invata pe teren cum sa se comporte ca sa aiba incredere unii in altii, la antrenamente intense, si nu in evenimente lejere, care au principalul scop socializarea si buna dispozitie.
  • In orice sport colectiv – membrii echipei invata definitia matura a angajamentului pentru atingerea obiectivelor echipei: adica cum sa arate dedicare si disciplina pentru a pune in teren strategia decisa de antrenor si de capitanul echipei, in care poate nu cred 100%. In sport, alternativa este parasirea echipei. Pentru ca un nivel scazut de angajament al unuia dintre membri face sistemul vulnerabil si aceasta persoana va fi prima care-l va corupe. In business, sedintele sunt indispensabile pentru ca membrii unei echipe sa invete cum sa se tina responsabili unul pe celalalt pentru actiunile care le revin, parte din planul comun de lucru al echipei. Alternativa, in care managerul este singurul care isi asuma aceasta misiune – face echipa fragila, greoaie si pe managerul ei, foarte impovarat si foarte usor santajabil.
  • Nenumarate sunt solicitarile privind cursurile de “conflict management”, dar imi aduc cu greu aminte de rezultate vizibile pe care le-am vazut in echipe dupa participarea unor persoane la astfel de cursuri. Ce am vazut insa cu siguranta un nivel si mai mare de consens artificial (printr-o complicitate tacuta a fiecarui membru), de multe ori pentru a arata autoritatii care a finantat un astfel de program ca investitia a meritat. In sport se stie clar ca un consens artifical in echipa este caracteristica unor echipe foarte slabe, imature, care doar mimeaza angajamentul pentru un scop comun si care nu au nicio sansa de performanta. Fara un proces agreat de confruntare si abordare a conflictului, momentele tensionate inerente se vor finaliza fie printr-un consens artificial, fie prin atacuri personale greu de reparat.

Cred ca este momentul cel mai potrivit sa incepem sa construim in comunitatile din care facem parte procese colective de invatare, acest lucru fiind pasul urmator pe care aceste vremuri dificile ne invita sa-l facem, ajutandu-ne sa trecem mai repede, daca vrem, la un nivel mai mare de responsabilitate individuala si colectiva, unitate si solidaritate.

Articol aparut in luna ianuarie 2012 in revista HR Manager, http://www.hrmanageronline.ro/

Anunțuri

Written by Viorel Panaite

Ianuarie 24, 2012 la 12:29 pm

Publicat în Human Invest

Tagged with

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Interesanta idea „constructiei proceselor colective de invatare”.

    Mirel Serbu

    Ianuarie 25, 2012 at 10:55 am

  2. ”Imaginati-va un CEO care nu stie cum sa faca parte din propria sa echipa executiva”
    nu sunt de acord.. cu verbul: ) Propun: ”Ganditi-va la un CEO care nu stie sa faca parte din propria sa echipa executiva”. Poi?! Viata bate imaginatia!
    Si la ”sedinte” as propune varianta ”comunicarea” – cuvant cheie si in ”agrearea asupra procesului de abordare a conflictului”. Perspectiva ”proces colectiv de invatare (..) in spatiul public” e, desigur, valabila in sensul Scolii de la Palo Alto: comunicarea la nivel de relatie prevaleaza asupra celei la nivel informational, iar rolul ei de potentarea a acestui din urma nivel e conditionat, in cazul colectivitatilor, de existenta unui pattern de invatare, utilizat – si validat – la varf. Hm. Iar ne gandim! ;-)

    Magda Bunea

    Februarie 1, 2012 at 2:08 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: