Articolele Mele (o invitatie la conversatii si dezbateri)

Ce inseamna “haute-couture” si “prêt-a-porter” in training!

with 7 comments

picture13Colega mea Alexandra, Product Development Manager, este foarte pasionata de moda si de design! Cu ceva vreme in urma, am avut impreuna o discutie in care cautam asemanari si diferentieri intre ceea ce facem noi in Human Invest si domenii de activitate cat se poate de diverse. Inerent – am aprofundat subiectul atunci cand am ajuns la industria modei, iar tot “prin apropire” …. la industria auto!

 

Ce a iesit? Concluzia interesanta conform careia, daca doresti sa obtii valoare in urma unei investitii intr-un proces de invatare, acesta trebuie sa fie ori din categoria “prêt-a-porter”, ori “haute-couture”! Voi ce opinie aveti?

 

Iata mai jos argumentele noastre:

 

Alexandra: “Prêt-a-porter” = (adjectiv) in special referitor la haine; facut pentru diverse masuri standard si disponibil in magazine pe stoc, intr-o varietate de culori si divers accesorizat. “Haute-couture” = se refera la crearea de haine personalizate. In Franta contemporana, “haute-couture” este un nume protejat, ce poate fi folosit doar de firme ce indeplinesc anumite standarde bine definite. “Haute-couture” este facut la comanda, pentru un client specific, de cele mai multe ori din materiale scumpe, de foarte buna calitate si croite cu o foarte mare atentie la detalii, de cele mai multe ori folosind tehnici manuale ce necesita timp si maiestrie.

 

La mijlocul anilor ’90, in Galati, unde traiam in acea perioada, ma simteam „restransa” de o oferta de „prêt-a-porter” meschina si cu origini indoielnice. Mare pasionata de haine si atunci, ma gaseam inconjurata de o avalansa de „turcisme” din materiale de slaba calitate si croite prost, „chinezisme” care erau parca special croite ca sa arati mai rau decat decisese mama-natura, si alte oferte pentru care oricat de competitiv ar fi fost pretul, nu convingeau.

 

Intr-un impuls de razvratire si creativitate am decis sa imi creez propriul meu scenariu „haute-couture”! Pe langa a croi singura haine dupa modele vazute in reviste cu ajustari de inspiratie proprie, m-am apropiat de o croitoreasa tanara, care era perfect disponibila sa ma asculte si sa incerce sa materializeze fanteziile si experimentele mele in domeniu, desi la capitolul abilitati tehnice era de nivel mediocru. Am ajuns sa combinam materiale care nu ar fi trebuit sa stea impreuna, sa facem fuste de inspiratie orientala din materiale satinate de capot si cordoane late din material de tapiterie. Coco Channel s-ar fi rasucit in mormant daca le-ar fi vazut, dar noi eram in raiul unui pseudo-„haute-couture” personalizat despre care nimeni nu m-ar fi putut convinge ca e profan!

 

Dand un fast-forward cu cativa ani si schimband industria, in perioada „preistorica” a trainingului romanesc, „prêt-a-porter”-ul arata destul de mult ca si oferta de haine din Galati. Nu neaparat „turcisme” si „chinezisme”, cat produse putine si cu preturi mari. Imi amintesc ca in anul 2000 puteai numara pe degetele de la o mana programele care foloseau instrumente licentiate, cu un inalt grad de precizie, verficate si testate la scala larga. Timpul a trecut si, la fel ca si in domeniul hainelor, „prêt-a-porter-ul” in training s-a dezvoltat, si-a castigat un loc solid si valoros in cadrul ofertei industriei, e accesibil la scala larga, testat si patentat, cu optiuni de „accesorizare” si cu eticheta clara de pret.

 

In acest context mi-a aparut insa o noua dilema: poate inteleg mai bine ca acum zece ani training-ul “prêt-a-porte”, dar e confuzie in proiectele si programele „haute-couture”! Ce inseamna acum ofertele de „programe personalizate”? De ce se vinde training-ul personalizat, declarat „haute-couture” la pret mai mic decat cel „prêt-a-porter”? De ce in acest tip de training „haute-couture” vedem folosite “materiale” (sesiuni, instrumente, traineri, manuale de curs, etc) mult mai slabe calitativ, decat cele folosite in training-ul „prêt-a-porter”?

 

Raspunsul pe care mi-l dau e pe cat de simplu, pe atat de nelinistitor legat de realitatea pietei noastre de azi: ceea ce azi se vinde ca si „prêt-a-porter” in training este si colectia Adidas si cea Adibas, la acelasi pret insa. Una licentiata, iar alta transpusa din carti. Ceea ce se vinde azi pe piata de training, ca si „haute-couture”, poate fi si o creatie autentica si personalizata a casei Armani, dar si o creatie a croitoresei mele de la Galati.

 

Cred ca la fel cum (unii din noi) am invatat sa cumparam haine va trebui intr-un fel sau altul sa invatam sa cumparam si training. De altfel, acum stiu de ce H&M e cu adevarat „prêt-a-porter” si de ce pentru un „haute-couture” al rochiei mele de mireasa nu ma intorc la croitoreasa din Galati!

 

 

Viorel: Am facut o asociere similara pentru a intelege ce este “pret-a-porter” si “haute-couture”, ajutandu-ma de alte doua industrii!

 

Iata care este demonstratia mea: sa presupunem ca dorim sa ne cumparam un laptop sau o masina “de marca”: alegem mai intai un model de baza, nu? … cu echiparea standard, la care – pentru a personaliza produsul dupa necesitati, fiecare adaugam componentele / accesoriile care fac laptop-ul sau masina sa arate asa cum ni le dorim.

 

Ca sa iau la intamplare – Audi A3, arata intr-un anumit fel, dar are cateva zeci de variante in care se vinde, in functie de puterea motorului, combustibilul folosit, gradul de accesorizare interioara, culoare, etc. Sau un laptop DELL Latitude, se vinde in cateva zeci variante. Ambele masini pleaca insa de la modele standard, “pret-a-porter”, care si-au dovedit in timp functionalitatea si valoarea, fac ceea ce spun ca fac, au o reputatie, iar cumparatorii stiu cum sa le personalizeze dupa nevoile si asteptarile lor.

 

Nu cred ca cineva care doreste un Audi A3 personalizat, va solicita producatorului sa-i schimbe, in doar 1 – 2 luni, designul, mecanismele de baza sau tehnologia folosita!! Pentru ca tocmai functionalitatea lui demonstrata in timp, designul unic, mecanismele sale de baza sau tehnologia de inalta clasa, il fac pe un anume cumparator sa-si doreasca Audi A3! Aleg astfel, mai intai, un model standard de marca, un produs “pret-a-porter”, care imi satisface nevoile si dorinta, pe care il personalizez cum imi doresc!

 

Vorbind despre nevoile de crestere a performantei angajatilor prin implicarea lor in procese de invatare, vad lucrurile la fel: caut mai intai programul de instruire, [modelul standard de marca] care si-a demonstrat functionalitatea si valoarea in timp, are un “design al procesului de implementare” care sa ma incante, cuprinde tehnicile pedagogice [mecanismele de baza] indispensabile si incorporeaza o metodologie clara, manuale si instrumente utile [tehnologia de inalta clasa], care sa-mi usureze utilizarea in viata de zi-cu-zi a competentelor exersate.

 

Ce ar insemna personalizarea unui astfel de program “pret-a-porter”, ce include un [model standard] de marca?

 

 

Personalizare [model standard] Audi A3

Personalizare [model standard] Situational Leadership® II

 

 

+ cutie automata

 

 

+ 2 zile suplimentare de curs, fata de agenda standard

 

+ dotare full cu airbag-uri

 

 

+ sesiuni de follow-up obligatorii

 

+ computer de bord

 

 

+ mai mult timp alocat simularilor, insotite de feedback

 

+ sistem de navigatie

 

 

+ asistenta in implementare

 

+ culoare metalizata

 

 

+ timp suplimentar in sala, alocat dezbaterilor

 

Cursul, [modelul standard] de marca, ramane acelasi! Insa “accesoriile optionale” de genul celor mai sus, agreate impreuna cu cel care decide, in functie de nevoile participantilor, transforma – sesiunea intr-una personalizata!

 

Cred ca perspectiva de mai sus are sanse mult mai mari sa se transforme cu adevarat intr-o solutie autentica la nevoile specifice ale companiei si ale participantilor, sa ofere valoare adaugata pentru bugetele investite, sa fie practica si credibila!

 

Capcana in care cad multi dintre cumparatorii de training? Achizitia de programe improvizate (“personalizate”), cu statut de “haute-couture”! Acestea contin insa  “materiale” ieftine si croite in graba pentru fiecare proiect, care nu au la baza un [model standard] de marca, nu au un proces rulat si verificat de invatare care sa sustina functionalitatea pe care o promit! De obicei sunt programe artizanale, incluzand o insiruire de sesiuni si activitati, care promit (nejustificat), dezvoltarea unei game foarte diverse de competente in cadrul aceleiasi sesiuni! Mai mult decat atat, desi sunt “personalizate” – si ca urmare ar trebui sa solicite atat timp, cat si atentie speciale – aceste cursuri se construiesc si se dezvolta foarte repede, si se vand la un pret cu 50% mai mic!

 

In concluzie, pentru cei care vor sa cumpare training de calitate, eu sustin cauza [modelelor de marca] personalizate! In alte cuvinte, produse “Pret-a-Porter”, de la marci de renume si de incredere! Pe de alta parte, prin proiectele si programele personalizate “Haute-Couture” eu le inteleg pe cele construite cu scopul de a imbunatati procesele de business si sa eficientizeze cultura unei companiei – acestea cer insa expertiza inalta, resurse substantiale si dedicare speciala – pe masura promisiunii pe care o fac!

 

Q.E.D.

 

Ce opinie aveti fata de perspectiva din acest articol? Care este preferinta companiei in care lucrati – se investeste in training “pret-a-porter”, “haute-couture” sau exista o alta preferinta?

 

Anunțuri

7 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna ziua.

    m-ati provocat cu titlul. m-a atras si am citit.

    Haute couture suna bine, insa „nimic nu mai e ce a fost”. haute couture ma va duce intotdeauna cu gandul la inalta clasa, din toate punctele de vedere: stil, eleganta, educatie, modestie si generozitate,date tocmai de ingredientele dintainte.

    daca vorbim de training, haute couture, dupa mine, ar trebui sa fie programe care se bazeaza pe instrumente larg recunoscute international, dar validate si pentru piata romaneasca. nu as merge pe „reinventarea rotii”, daca altii au creat instrumente cu zeci de ani in urma si o fac bine. doar ca ar trebui sa adaptam putin acele instrumente pentru a reflecta realitatile de pe plaiurile noastre. in plus, ca sa fie haute couture as aplica acele instrumente dupa o analiza intima a tot ce inseamna o companie client. dupa o observare, intelegere profunda si judecata echilibrata a proceselor si oamenilor ce alcatuiesc o companie client.

    Cristina

    Cristina Tirulnic

    Aprilie 23, 2009 at 6:45 am

  2. Buna Cristina,

    Merci de contributie! Am inteles perspectiva ta asupra „haute-couture” in training! De curiozitate: ce ar insemna pentru tine, in training, produsele „pret-a-porter” ale unor marci renumite precum Tommy Hilfiger, Hugo Boss sau Moschino … :-)?
    Viorel

    Viorel Panaite

    Aprilie 23, 2009 at 1:12 pm

  3. Interesant titlul…
    Felicitari Viorel, ai ales un „carlig” foarte bun, m-ai facut sa citesc articolul tau. Sincer, daca as fi fost in locul tau, as fi mers ceva mai departe, as fi intrat in zone mai „intime” pentru a da mai multa senzualitate articolului. In fond l-ai scris pentru a vinde cursul de leadership situational, nu?
    Hai sa mergem catre o comparatie putin mai triviala: un spectacol de striptease. Care ar fi momentul in care ai dori ca protagonista sa se opreasca? Cand are toate hainele pe ea sau cand lasa sa se intrevada putin din magia trupului?
    Textul tau m-a dus, ca imagine, la prima ipostaza, cea in care protagonista a ramas imbracata. Cu toatea astea m-a provocat suficient incat sa postez un mesaj.
    Cum se vad lucrurile din perspectiva mea?
    Pret-a-porter inseamna instrumente si procese validate. In fond aici sta valoarea licentelor. Ce facem in training? Validam si revalidam aceste procese si instrumente. Cum incepem? Cu o situatie banala din viata cotidiana, fara legatura cu activitatea profesionala. Ca sa invatam lectia, sa vedem cum functioneaza instrumentul/procesul propus, sa-l validam in lumea noastra, sa-l luam in proprietate. Ce facem apoi? Punem instrumentul/procesul la lucru intr-o situatie profesionala concreta. In acest fel de la lectie trecem la metafora, construim competente de transfer intre situatii similare. Am trecut din palierul a sti la palierul a face.
    In opinia mea aici se opreste pret-a-porter. Daca vrei sa trecem la palierul a fi, cu alte cuvinte sa construiesti si atitudinile adecvate abilitatilor pe care le-ai dezvoltat in cadrul cursului, ai nevoie de un alt nivel de interventie, mult mai intim, de tip feedback-on-the-job pe un plan de actiune asumat de ambele parti. Cred ca aici vorbim de haute-couture in training. Cate companii in Romania sunt capabile sa livreze acest tip de programe? Cred ca la fel de multe ca si companiile pregatite sa le cumpere.
    Daca stam sa ne gandim putin ambele companii, furnizorul si clientul, se afla in pozitii de vulnerabilitate evidente. Ce le-ar putea face sa treaca peste zona de vulnerabilitate? Increderea!!!
    Si ca sa poti vorbi de incredere ai de depasit poate cea mai mare bariera: Suspiciunea.
    Iata de ce este mai usor sa vinzi pret-a-porter decat haute-couture in training.
    In concluzie, mi-ai fi starnit un interes mult mai mare despre cursurile H&M daca in comparatia cu A3 ai fi facut vorbire despre instrumentele/procesele din cursul de Leadership situational (straveziu, dar nu transparent).

    Un gand bun,

    Sorin

    Sorin Sandu

    Aprilie 23, 2009 at 8:11 pm

  4. Viorel,
    vin de pe LinkedIn pe blogul tau pentru ca ai reusit sa ma ‘agati’ cu titlul. Extrem de interesanta abordarea si deloc fortata: toate industriile au „de lux” si „de masa”. Nu stiu cat de familiar iti este serviciul de „concept si design grafic”. Ei bine, si eu sunt nevoit sa fac „o sigla” si ” o marca inregistrata”. Diferentele sunt evidente desigur, si prin abordarea clientului dar si efortul in procesul crearii de imagologie corporatista. Ideograma provine din arta ilustrata deci este o verisoara primara arta vestimentara la care faceai referire. Felicitari colegei. Pe cand vedem un goblen cu sigla companiei?

    cb

    Aprilie 24, 2009 at 5:17 pm

  5. Salut Sorin,
    Merci mult de raspuns!

    Am scris acest articol pentru a contribui la o mai buna intelegere a ceea ce exista pe piata de training! Valoarea ambelor categorii de programe este uriasa doar daca sunt folosite in momentele pentru care ele au fost concepute – sesiunile de calitate „pret-a-porter” intr-un anumit moment, cele „houte-couture”, in alt moment, iar improvizatiile – au si ele locul si rolul lor.

    Tot ceea ce doresc este sa nu se neglijeze valoarea programelor „pret-a-porter” de calitate sau sa se pretinda ca se ofera „houte-couture” (in jargon – „customizat”/”personalizat”) la pret de program improvizat si incropit pe genunchi!

    Merci inca o data de implicarea in dezbatere,
    Viorel

    Viorel Panaite

    Aprilie 25, 2009 at 7:17 am

  6. Ciprian – ma bucur ca-mi confirmi perspectiva, prin felul in care lucrezi si tu! Ii voi transmite Alexandrei aprecierile tale!
    Viorel

    Viorel Panaite

    Aprilie 25, 2009 at 10:26 am

  7. Interesant…

    eu una cred ca comparatia facuta mai sus cu referire la pret-a-porte unde produsele marca Adidas sunt vandute la acelasi pret cu produsele din asa numita marca Adibas,este jaf la drumul mare findca trebuie sa fi cinic sa nu iti dai seama dintre deosebire…
    Insa nu toat lumea are aceasi pareri.

    Astp raspuns
    Interesant subiect,si interesante contradicti…

    ankutzza

    Noiembrie 17, 2009 at 8:58 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: